Am vrut.

Am vrut. Am încercat. Am stat. Dar nu mă mai întorc. M-am întors de prea multe ori din drum, Am pus pe „noi” peste ce simțeam acum. Am ignorat semne clare pe față, Doar ca să nu spun că n-a fost să fie viață. Am tăcut când trebuia să plec, Am rămas când era clar că plec. Am pus suflet unde nu era loc, Și m-am convins că „mai merge un pic”. Am crezut în vorbe spuse frumos, Am sperat că se schimbă ceva. Dar adevărul vine încet, Și când vine… te trezește. Nu mă mai întorc unde m-am rupt, Nu mă mai întorc unde am tăcut. Nu mă mai întorc unde am tras singur, Nu mai vreau aproape ce m-a lăsat sigur. Nu mă mai întorc, oricât de greu, Am stat destul peste „nu-i ok”. Nu e orgoliu, nu e răzbunare, E liniște aleasă, nu renunțare. Nu mai negociez respectul meu, Nu mai accept jumătăți din greu. Nu mai alerg după ce fuge, Nu mai repar ce nu se strânge. Am învățat că uneori iubirea Nu ține loc de asumare. Am învățat că dorul nu e motiv Să te întorci în aceeași stare. Și dacă dorul mă caută noaptea, Îi spun calm: „am învățat lecția”. Nu tot ce doare merită salvat, Nu tot ce-ai iubit trebuie reluat. Unele uși se închid Ca să rămâi întreg. Nu mă mai întorc unde m-am pierdut, Nu mă mai întorc unde n-am contat. Dacă plec, plec pentru mine, Nu pentru că n-am mai vrut. Nu mă mai întorc. Merg înainte.