Ajunge, mă.

gata , mă. Ne-ați ținut pe „curând” prea mult. ……. Treizeci de ani aceeași piesă, Alt decor, dar tot regizată. Alt costum, altă promisiune, Aceeași masă rezervată. Ne spuneți „stați, că lucrăm”, Da’ lucrați doar la imagine. Noi rupem spatele pe salarii mici, Voi rupeți țara pe procente. Ne-ați crescut pe „merge și-așa”, Pe „lasă că vedem”, pe „nu se poate”. Dar se poate când e pentru voi, La noi e mereu… „nu se poate”. La vot suntem „dragi români”, După vot suntem statistici. Când e nevoie de mulțime, Suntem frați. Când e de împărțit, suntem mici. Destul. Nu mai vrem povești la plic. Destul. Nu mai vrem „o să fie un pic”. Destul. Nu mai vrem teatru ieftin. Destul. Vrem sistem curat, nu ieftin. Ne cereți răbdare, da’ cât? Răbdarea nu plătește chirii. Ne cereți unitate, da’ unde? Când voi vă uniți doar la comisii. Noi facem coadă la ghișeu, Voi faceți cozi la combinații. Noi stăm cu frica zilei de mâine, Voi stați pe funcții și explicații. Ați făcut din speranță slogan, Din viitor, un pliant lucios. Noi trăim pe minus constant, Voi trăiți pe plus dubios. Și când strigăm, ne spuneți „calm”, Când întrebăm, suntem „extremi”. Da’ poate problema nu-i la ton, Poate problema e că… știm. Nu e revoltă de moment. E oboseală acumulată.